Chanel de laStudio Sexihexi Engerthstraße 108

sex in viena

Văzusem pozele lui Chanel cu ceva vreme în urmă pe Sexmagazin dar nu am am apucat să o vizitez până acum câteva zile în urmă.  Mi-a trebuit ceva vreme până să mă pot târâ la districtul 20  unde se intra în acest studio râvnit mai exact pe Engerthstraße 108 1200 Vienna.

Deşi nu am mai fost acolo eram conştient de reputaţia pe care acest outlet Slovac şi Ceh. AM citit mai multe revieuri pozitive despre ele pe Erotikforum.at şi am auzit destul de multe despre ele de la prieteni şi alţi amatori de prostituate.  Ştiam de asemenea preţurile

  • 20 min – 55€
  • 30 min – 75€
  • 45 min – 90€
  • 60 min – 110€

Recunosc că nu este cel mai ieftin studio în care am fost în Viena (iar cel mai ieftin  era prea ieftin în părerea mea) dar pentru un studio de top cu fete frumoase mi se pare mai mult decât rezonabil. Ştiam de asemenea că va fi destul de greu să dau peste Chanel dacă pur şi simplu intram acolo. Şansele în acest caz sunt că să intri şi să ieşi cu mâna goală şi cu o erecţie tare, nu tocmai o combinaţie bună.

Am sunat fetele şi am aranjat să mă văd cu ele Luni seară. De asemenea am aflat că în respectiva zi  lucrau şase fete în acel studio micuţ.

Cum artă Chanel şi Pozele Sale

sexy blond vienaConform cercetărilor mele pozele lui Chanel sunt adevărate şi mă aşteptam să văd o fată super dulcică şi slăbuţă. Puţinele revieuri pe care l-am citit despre ea erau  bune eram în toane foarte bune când eram aproape să o văd la districtul 20.

Situaţia cu parcarea era destul de bună atunci dar pot vedea cum într-o zi aglomerată se prea poate să ai probleme. Am parcat peste stradă şi am mers la uşa principală a  studioului care are o lumină albastră deasupra care indetifică locul. Dacă vrei să fi anonim această situaţie nu este tocmai favorabilă – Strada este deschisă larg şi studioul este lângă un restaurant. Se poate să mai fie o intrare secundară dar nu m-am interesat întrucât nu mă deranjează prea mult să fiu văzut.

Ceea ce mi s-a părut interesant este că uşa are o mică deschizătură şi oricine doreşte poate să intre, există, totuşi, o perdea care protejează locul de priviri curioase, frig, vânt şi de orice altceva. Chiar în spatele perdelei este o tejghea în spatele căruia găsisem o blondă frumuşică, credeam iniţial că ea ar era Chanel dar pe urmă mi-am dat seamă că nu este ea ci recepţionista sau proprietara studioului despre care am auzit şi citit doar lucruri bune. Însă oricum ar fi am auzit că ea nu poate fi rezervată aşa că nu încercaţi să faceţi nimic cu ea. Ea s-a lăsat de meserie.

Aşteptam ca toate 6 fetele să fie în zona recepţiei dar am văzut că doar Chanel era prezentă şi o fată cu părul brunet. Ambele fete arătau bine dar erau apatice. Am întrebat dacă restul fetelor sunt ocupate cu clienţi şi a confirma. Asta arată că studioul se descurcă bine din punct de vedere al businessului.

I-am spus recepţionistei că am sunat şi aveam o întâlnire cu Chanel care s-a ridicat când şi-a auzit numele. Am salutat-o cu un zâmbet pe buze lucru care nu i-a captat atenţia prea mult.

Cum arată Chanel? Sunt pozele sale reale?

sex vienaCu siguranţă sunt 100% adevărate, ea este o vulpiţă mişto tare. Dacă vă plac fetele mici, slăbuţe şi blonde😀. Ea m-a aşteptat în recepţie doar în lenjerie şi am văzut astfel corpul ei super slăbuţ cu ţâţe mici şi un bronz uşor. Delicioasă dar distantă de asemenea.

Studioul, duşul şi camera

Dintre câte am văzut cum mă ducea Chanel spre cameră de la intrare în studio pot spune că studioul nu este foarte mare dar sunt cel puţin 3 sau patru camere şi două duşuri. Părea de asemenea că mă manevra în aşa fel încât să nu observ un alt tip prin studio. Poate aşa este bine deşi nu m-ar deranja dacă m-ar fi văzut un tip pe acolo. Oricum ceea ce a făcut ea este profesional şi îmi place că au în minte asemenea detalii.

M-a dus într-o cameră liberă fară duş i-am dat banii pentru 30 de minute. M-am dezbrăcat, şi am lăsat-o să îmi arete drumul spre duş care fusese simplu dar curat. Era un singur tip de gel de duş, nimic special dar curat exact ceea ce am nevoie eu.

Intre timp ce o aşteptam să iasă de sub duş am observat că toate camerele au acelaşi ton de culoare. Este simplu dar plin de gust, ceea ce mă face să gândesc că design-ul este făcut de o femei. Este simplu dar unul dintre cele mai bune din Viena.

Chanel şi actul sexual

Am stat pe pat aşteptând-o. Nu ştiu ce a făcut dar nu a durat mai mult de 2-3 minute însă mie îmi dădea impresia că trecuse o eternitate.

Când hormoni tropăie timpul pare să stea locului.

Când a intrat într-un final am zâmbit şi am primit un zâmbet mic înapoi de la ea care fusese singurul răspuns emoţional pe care l-am primit până atunci. Am zis că e bine până aici şi singurul loc în care pot să merge este sus.

Lenjeria ei intimă căzuse între timp şi mi-a arătat un set de ţâţe mici dar bune şi faptul că este rasă de tot jos. Şi ea a venit şi a început să mă sărute de sus până la micul Mărcuş iar şi pentru el singură direcţie este sus tot tipul sus.

Sexul oral neprotejat face parte din politica casei.

Oralul este bun, dar îl face aşa moale şi nu prea ferm. Nu mă pot plânge dar genul acesta de oral nu este pentru toată lumea. Probabil este adaptabilă, însă mie mi-a plăcut cea mi-a făcut şi nu am oprit-o. Am observat că atunci când am întors-o să îî returnez favoarea era cam absentă o mare parte din timp chiar dacă se uita la mine. Presupun că face acest serviciu deja de prea multă vreme, dar este doar o presupunere.

Când am mers să o ling am fost surprins plăcut cât de bună şi curată este. I-am făcut tot ce am putut şi poate am făcut ceea ce trebuie la un moment dat că mi-a dat impresia că ea se mai dezmorţise un pic dar nu prea mult. Şi m-am hotărât că era timpul ca sexul adevărat să înceapă şi de regulă aici mi se termină descrierea mea. Pentru că nu vreau să fiu prea detailat.

Să zic doar că ea este flexibilă şi nu îi este teamă de nicio poziţie. De asemenea, nu se plânge de mărimea organului bărbatului şi nici nu se preface.

Totul este bine când termină cu bine.

Cum te-ai aştepta  de la un studio nu primeşti niciun tratament de după dar până m-am îmbrăcat am schimbat câteva vorbe cu ea şi am aflat că ea este de fapt din România şi am aflat că ea este din românia şi nu din slovacia cum am presupus iniţial. Engleza ei era bună vorbea destul de bine în germană de asemenea dar mie îmi era cam greu să o înţelegi

Mi-a spus că ea lucrează doar Lunea şi miercurea.

Chanel sumar

Obiectiv nu prea am ce comentă la Chanel, are un corp superb dacă iţit plac fetele slăbuţe  fără grăsime, este curată şi delicioasă şi ştie mai multe limbi. De asemenea pare să fie tăcută şi politicoasă. Din punct de vedere tehnic este ok dar este cam lipsită de emoţie.

Sunt plusuri şi minusuri

Avantaje:

  • blondă sexoasă şi chipeşă;
  • studio drăguţ şi curat;
  • preţ moderat şi preţurile includ sex oral neprotejat;
  • zoate fetele sunt sexy aşa cum arată pe website-ul studioului;
  • cel mai bun studio din oraş cu o reputaţie imaculată;’
  • bine organizat.

Dezavantaje

  • este aproape  imposibil să faci o rezervare spontană deoarece sunt întotdeauna prea ocupaţi;
  • studioul este la vedere;
  • este greu să parchezi;
  • din cauză că fetele sunt ocupate până peste cap performanţa lor este câteodată proastă;
  • ar putea să aibă mai multe camere;
  • Chanel a fost bună dar distantă.

Alte note care nu sunt negative sau pozitive

Chanel lucrează doar două zile pe săptămână

Studioul nu este deschis sâmbăta şi dumincă

Notele mele

Aspect: 9/10

Performanţă 7/10

Voi mai merge acolo? Desigur dar poate să văd şi alte fete

Am citit despre Jenny şi se pare pe blogul unui alt utilizator şi se pare că ea este una din cele mai bune din Viena. Insă ori nu îşi reînnoieşte articolele sau  deoarece Jenny lucrează acum pe Engerthstraße 108 şi nu pe 207, acum cel puţin.

Posted on January 18, 2013, in Fete, studio and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: